Sony întrerupe vânzările jocului Concord, închide serverele și oferă clienților banii înapoi
La nici două săptămâni de la lansarea oficială, Sony Interactive Entertainment și Firewalk Studios au decis să retragă de pe piață jocul Concord. Conform producătorilor, chiar dacă multe dintre caracteristicile jocului au rezonat cu jucătorii, alte aspecte ale Concord nu au fost deloc bine primite. Așadar, s-a luat decizia ca, începând cu 6 septembrie 2024, jocul să fie retras, noi opțiuni urmând a fi explorate pentru a reveni, pe viitor, cu un produs mai atrăgător.
Până în acel moment însă, vânzările jocului Concord vor fi întrerupte imediat, iar rambursări vor fi oferite tuturor celor care au achiziționat deja jocul pe PlayStation 5 sau pe PC. Dacă ați achiziționat Concord de pe PlayStation Store sau prin magazinul PlayStation Direct, rambursările vor fi oferite pe cardul cu care a fost realizată plată inițială.
Și clienții care au achiziționat Concord prin intermediul altor magazine își vor primi banii înapoi. Celor care au ales să cumpere jocul de pe Steam le vor fi rambursați banii în următoarele zile, Steam urmând să trimită și o confirmare a returnării banilor odată ce această operațiune va fi procesată.
De asemenea, Epic Games Store va rambursa banii clienților care au achiziționat Concord de pe această platformă. Fiecare posesor de Concord de pe EGS va fi contactat direct pentru a-i fi confirmată returnarea banilor, odată ce aceasta va fi procesată.
Cei care au achiziționat exemplare fizice ale jocului Concord sunt indemnați de Sony sa urmeze procesul de retur și rambursare specific fiecărui magazin.
Odată ce și-au primit banii înapoi, foștii posesori ai jocului Concord nu vor mai avea acces la acest titlu.
Investiție uriașă, vânzări mult sub așteptări
Gurile rele spun că Sony Interactive Entertainment ar fi investit peste 250 de milioane de dolari în realizarea jocului Concord, de la achiziționarea echipei de la Firewalk Studios și până la procesul de dezvoltare a jocului și marketing-ul aferent.
Este vorba despre un first person Hero shooter multiplayer online, a cărui lansare de pe 23 august 2024 abia a reușit să strângă, simultan, câteva sute de jucători pe Steam. Jocul n-a avut o soarta mai bună nici pe celelalte platforme, zvonurile indicând vânzări de numai 25000 de exemplare pentru Concord, mult sub estimările unui titlu care a beneficiat de un asemenea buget.
Concord era disponibil pentru PlayStation 5 și PC (Steam și Epic Games Store), însă, în urma acestei decizii, a fost retras de la vânzare, iar serverele vor fi oprite complet pe 6 septembrie.
Sursa: PlayStation Blog
The post Sony întrerupe vânzările jocului Concord, închide serverele și oferă clienților banii înapoi appeared first on Go4Games.
Această postare a fost preluată de pe acest site